Dacă nu e din piele, atunci nu poate fi negru
În afara elementelor de marochinărie, în business nu există negru. Negrul este pentru ceremonii funerare sau alte evenimente mai mult sau mai putin fericite care au loc după ora 18.
În afara elementelor de marochinărie, în business nu există negru. Negrul este pentru ceremonii funerare sau alte evenimente mai mult sau mai putin fericite care au loc după ora 18.
Simplu spus, în mediul profesional nimeni nu e invitat să își exprime gusturile personale sau afinitățile artistice prin intermediul hainelor sale. Hainele sunt pentru a comunica, despre ceea ce faci si despre cât de bine o faci.
Chiar dacă hainele trebuie să proiecteze competența purtătorului acest obiectiv nu trebuie să fie în detrimentul comfortului. Hainele în primul rând au funcția de protecție (protejează corpul de mediul în care se află) și trebuie să o facă cât mai plăcut posibi
Fără indoială, orice bărbat poate fi transformat într-un business man veritabil în doar cateva ore, cel puțin pe dinafară.
Studiile au mers foarte departe în privința aspectului cărților de vizită și a efectului acestora. Însă, realitatea este că adevărata carte de vizită ești tu.
O cravată bună cu un nod și mai bun, nu este doar soluția profesională ideală, dar este o artă în sine care are mai multe avantaje decât s-ar banui. În plus, o ținută fără cravată nu poate fi o ținută business oricât de frumos