Fără doar și poate, începe sezonul de nunți. Pentru cei care au ales 2017 pentru a-și duce jumătatea la altar, Târgul Ghidul Miresei, organizat între 3 și 5 martie la Romexpo în București și la în Pavilionul Expo din Constanța (17-19 martie 2017), sunt un must-go. Acest târg are loc cu seriozitatate de câțiva ani încoace, în acest an sărbătorind cea de-a 20-a ediție.
Toți marii producători se întâlnesc aici cu cele mai frumoase ținute pentru viitorii miri. Louis Purple este prezent la această ediție a târgului, cu o promoție special pregătită care include ținuta completă de mire astfel încât tu să scapi de griji. Vino la târg pentru a afla promoția Ready to Wear și promoția Made to Measure.
Ce anume trebuie să cauți la un costum de mire? Este prima întrebare pe care și-o pun viitorii miri de fiecare dată când se confruntă cu realitatea pregătirilor de nuntă.
Sfatul Louis Purple este, în primul rând, take a deep breath. And relax.
Louis Purple îți asigură consultanță pentru întreaga ținută: costum, cămașă, încălțăminte și accesorii, fie că îți alegi un costum direct din magazin sau optezi pentru un costum pe mărimea ta pe care îl poți personaliza pentru a-l face unic.
Cel mai important lucru este să îți placă ce vezi și cum te simți în ținuta pe care o vei alege în final, să te reprezinte în această zi mare pentru tine și partenera ta.
Cu acest gând în minte, putem discuta mai apoi despre unele detalii cu un caracter tehnic: număr de nasturi, tip de croială, culoare, rever, țesătură și textură, tip de butoni.
În funcție de personalitatea mirelui, dar și a tematicii pe care noua pereche o alege pentru nuntă, poți alege fie un look clasic, bazat pe simplitate și decență, fie unul cu totul ieșit din comun, axat pe creativitate și un pic de curaj.
Orice direcție îți propui, consilierii Louis Purple îți vor fi alături pentru a-ți recomanda cele mai potrivite combinații.
În linii mari, dacă vorbim de un look clasic, sacoul trebuie sa fie dintr-un material de foarte bună calitate, adaptat constituției tale, acolo unde se poate, cambrat pe talie, cu finisaje atent lucrate. Lungimea mânecii trebuie să se oprească la un cm de marginea cămășii, iar zona mânecii cămășii este preferabil să reveleze un buton simplu, metalic, suflat cu aur sau argint, ori cu un model special decorat.
Alin Maricuțoiu, credite foto Claudiu Popescu
Pantalonii vor fi lucrați din același material cu sacoul, și vor fi realizați simplu, într-un croi cât se poate de elegant, iar lungimea lor se va rezuma la distanța de un cm de tocul pantofului. Sacoul va fi la maxim doi nasturi, deși pentru această ocazie specială este de preferat sacoul la un singur nasture. Sacoul va avea neapărat un buzunar exterior, unde vei putea asorta o batistă de mătase, și recomandat, două buzunare interioare. Pentru rever alege o floare în cromatica selectată de mireasă pentru propriul buchet. Sacoul poate avea la spate o singură deschidere, sau două, în funcție de preferință, și de cât de dinamic vrei să fii pe ringul de dans!
Pentru cei cu gusturi extravagante o alegere interesantă ar fi sacoul din catifea, cu o culoare îndrăzneață și revere satinate.
Croiala cămășii trebuie sa fie în ton cu întreg costumul tău de mire, și de regulă ea este albă, dintr-un material foarte bun. Butonii și cravata sau papionul vor face diferenta, acestea fiind elementele ce dau tinutei tale un plus de individualitate. Aici este momentul să fii creativ și să îi imprimi costumului un pic din personalitatea ta.
Pentru pantofii de ceremonie alege piele naturală, culoare închisă și cu finisaj lucios, vor arăta cel mai bine și vor menține look-ul de ceremonie
Poți opta pentru brâu, dacă dorești un aspect cât mai classic, la care vei asorta papionul, sau poți alege o ținută mai epurată de elemente cu o curea neostentativă, cu o cataramă cât mai elegantă.
După ce am trasat fugitiv câteva idei, nu uita, materialul din care realizezi acest costum trebuie să fie de o foarte bună calitate. Alege fibra naturală, lâna este un partener excepțional în aceste ocazii. Alege să te simți confortabil în această zi. Construcția sacoului este la fel de importantă, de preferat ar fi construcțiile Half și Full Canvas, sunt sacouri croite cu multe procedee manuale care păstrează o linie a corpului mult mai naturală și care oferă libertate de mișcare mult mai mare.
Așadar succes la probe, fii relaxat și îți vei găsi ”partenerul” de imagine perfect pentru ziua cea mai importantă a acestui an!
Bonne chance!
Wedsale | May 25, 2017
|
Foarte interesant articolul!