În luna iulie, pe un soare torid, am vizitat stațiunea Mamaia pentru două zile, pentru a face cunoștință cu ”băieții lui Hagi”, tinerii fotbaliști ai echipei de fotbal Viitorul. Tinerii fotbaliști sunt la început de drum și fac parte din corpul selecționat de către marele fost fotbalist Gheorghe Hagi, care le-a construit o bază modernă de antrenament lângă Constanța, în orașul Ovidiu, și denumită Academia de fotbal Gheorghe Hagi, un proiect care ne place și pe care dorim să îl susținem.
 

Am cunoscut douăzeci și cinci de tineri cu vârste între 18 și 22 de ani, frumoși, energici și încrezători.

Brandul Louis Purple le-a oferit acestora, dar și antrenorilor clubului Viitorul, câte două ținute lejere de vară, pe care i-am încurajat să le descopere luni de dimineață, în vestiare, înainte de primul antrenament al săptămânii, pentru o fotografie pe teren. Apoi, pe câțiva dintre ei i-am invitat pe plajă, în fața hotelului IAKI pentru o mini-sesiune foto de ”pase” și ”dribbling” pe nisipul fin la malul mării în stațiunea Mamaia.

La finalul zilei, mult-iubitul fotbalist, acum antrenor, Gheorghe Hagi, ne-a răspuns câtorva întrebări legate de proaspătul parteneriat cu F.C. Viitorul.

Am vorbit despre noile ținute, despre planuri de viitor, despre mentorship.

L.P.: Domnule Gheorghe Hagi, noi, cei de la Louis Purple România visăm ca fotbaliștii români să ne reprezinte cu mândrie oriunde ar juca în lume. Tocmai din acest motiv am sponsorizat tinerii de la FC Viitorul, facându-le cadou câte un costum care să le asigure un look impecabil în orice moment și oriunde în lume. Această campanie face parte dintr-un program mai extins LOUIS PURPLE prin care susținem sportul românesc, tocmai de aceea  anul acesta îmbrăcăm și întregul corp olimpic care ne va reprezenta la Jocurile de la RIO din august. Credeți că felul în care un sportiv este perceput în afara terenului, referindu-ne chiar la felul în care apare îmbrăcat când coboară din avion, spre exemplu, este important, apropos de parteneriatul cu Louis Purple?

G.H.: Da, cred că este important, așa și cum pentru dvs. este, să arătăm bine și să avem o imagine bună. Echipa este tânără și frumoasă și eu cred că le va sta bine în ținutele pe care ni le-ați oferit. Sper ca cei care o să-i vadă, să îi aprecieze.

L.P.: Deja i-am văzut îmbrăcați și arată remarcabil, le stă foarte bine…

G.H.: Le stă pentru că sunt tineri! (zâmbește)

 

L.P.: Care este media de vârstă a celor care compun echipa? 18-20 de ani?

G.H.: Da, 20 de ani.

 

L.P.: Credeți că acum își vor aminti mai ușor să stea mai drepți, să aibă o poziție mai controlată?

G.H.: Cred că important e să te simți bine și confortabil în hainele tale. Și cred că o astfel de ținută trebuie să fie adaptată vârstei pe care o ai.

L.P.: Cât cântărește talentul și cât înseamnă munca, în fotbal?

G.H.: Cum e și la voi (Louis Purple), în primul rând trebuie să știi să creezi. Primul lucru pe care trebuie să îl ai este talentul, apoi bineînțeles, munca este extrem de importantă, și nu în ultimul rând să știi să interpretezi, să te adaptezi în diverse contexte folosindu-te de atuurile pe care ți le dă talentul.

 

L.P.: Cu siguranță tinerii de la FC Viitorul visau când erau mici să ajungă un Hagi la maturitate și mulți nu sperau să vă aibă ca mentor azi. Ce așteptări aveți de la tinerii care își încep cariera la FC Viitorul?

G.H.: Sunt tineri de perspectivă. Vreau să îi văd progresând, să își iubească meseria și să muncească pentru o carieră frumoasă. Toți muncim pentru asta, pentru că e meseria pe care o iubim cel mai tare și sper ca majoritatea să ajungă jucători de performanță.

 

L.P.: Credeți că tinerii de astăzi care vor sa facă fotbal sunt atrași pentru faimă și mai puțin pentru dragostea pentru sport?  Cum credeți că se raportează generația de azi care vrea să facă fotbal de performanță, față de generația dvs. la raportul muncă-pasiune-rezultate?

G.H.: Eu știu că în viață mai întâi trebuie să dai, ca apoi să primești. Asta e logica. Important e să te dedici ca să te realizezi în viață. Și bineînțeles că atât cât dai în viață, vei primi înapoi.

L.P.: Asta bănuiesc că i-ați insuflat și fiului dvs. Ianis, care tocmai a fost transferat la A.C. Fiorentina. Ce le-ați insuflat copiilor dvs.?

G.H.: Eu le zic un singur lucru: că ambiția face diferența, nu talentul. Trebuie să ai mult talent, da, talentul contează. Dar talentul fără muncă nu te duce nicăieri.

 

L.P.: Pe de altă parte fiica dvs. cochetează cu actoria si teatrul…

G.H.: Regie-film face mai exact.

 

L.P.: I-ați lăsat pe copiii dvs. să aleagă liber ce meserie își doresc să facă în viață sau ați încercat să îi ghidați spre ce ați considerat că este de viitor?

G.H.: Filozofia mea în viață este să decizi singur direcția în care vrei să mergi. Noi ca părinți, așa cum îi spriijin și pe cei de la Academie, suntem aici ca să ghidăm, să ajutăm. Dacă vrei să ajungi cineva, și ești dispus să muncești pentru ce ți-ai ales, noi te sprijinim. Dar depinde de tine. Eu îmi fac datoria doar de a sprijini, dacă simt că își dorește cu adevărat perfomanță.

L.P.: Sunteți antrenor de câțiva ani buni. Vedeți lumea fotbalului altfel ca antrenor față de cum o vedeați când erați jucător?

G.H.: Nu, e pur și simplu altă postură. În prima postură, cea de jucător, depindea numai de mine. Acum e o muncă mult mai complexă, mult mai variată: trebuie să coordonez multe aspecte, să formez jucători, să organizez multe lucruri. Dar cred că ne pricepem.

 

L.P.: Și ultima întrebare, domnule Hagi, urmează să ajungeți cu FC Viitorul la Europa League. Aveți emoții?

G.H.: Lăsând la o parte că orice moment important îți creează anumite emoții, dar mai important e să nu le lași să te copleșească, noi, ca echipă, trebuie să gândim că putem trece de adversari. Vom vedea ce va fi. În sport nu poți să anticipezi rezultatul niciodată. Depinde mult de evoluția sportivului din timpul jocului. Noi încercăm să facem fotbalul nostru. Totul se întâmplă pe teren. Dacă acolo vei fi bun și puternic, o să avem șanse. Dacă nu, asta e, rămâne o experiență bună și tragem concluziile după.

 

L.P.: Domnule Hagi, vă mulțumim foarte mult pentru disponibilitate.

G.H.: Cu plăcere.

Written by
No comments

LEAVE A COMMENT