În lumea lui Lorand Soares Szasz

Este dimineață devreme. Pe străzi crește o forfotă ca într-un furnicar. Oameni merg în toate direcțiile. Unii poartă huse de laptop la subraț și sorb o cafea din alergare, alții au numai căști la vedere și vorbesc, ca pentru ei, despre o livrare care urmează să ajungă imediat sau despre draftul în word pe care interlocutorul de la celălalt capăt îl găsește în folderul cutare. Te lovește un gând: ce repede ne-am obișnuit să vedem oameni vorbind singuri pe stradă! Acum zece ani i-ai fi suspectat de nebunie, dar azi este o imagine banală.
Te iei după cei care se îndreaptă în aceeași direcție cu pași repezi. În costum sau în ținute mult mai lejere, cu cămăși albe, toți se grăbesc să intre într-o sală mare, cu candelabre imense.

 

Sala

Dacă ai mai fost la o sesiune cu Lorand Soares Szasz, vei recunoaște scena. Este tabloul tipic al unei  întâlniri pe care Lorand Szasz o practică de ani buni. Oferă periodic, un seminar gratuit pentru a-ți vorbi despre afacerea ta. Este un „lecture”adresat oricui, nu numai antreprenorilor, așa cum te-ai aștepta, ci oricui a ajuns într-un moment de cumpănă în viață care îl face să se întrebe dacă este într-adevăr pe drumul cel bun sau, dimpotrivă, trebuie să își reconfigureze traseul.

Te așezi pe unul din cele câteva sute de scaune și repejor, sala se umple. În dreptul scenei, pe o masă stau așezate câteva dvd-uri și cărți cu emblema sau figura lui Lorand. În spatele mesei, până la zece roll-up-uri îți vorbesc despre: soluții în ERP, consultanță în afaceri, costume la comandă… o varietate de domenii care, la prima vedere, par să nu aibă nici o legătură între ele.

Lorand

Lorand explică regulile unei ținute masculine corecte.

Dar nu e timp să meditezi adânc, pentru că cineva e foarte punctual. Apare el, în aplauze: suplu și cu un zâmbet hotărât pe față, se prezintă sălii. Un tip fin și subțire, într-un costum care stă ca turnat pe el. Și-a făcut o intrare dinamică, cu voiciune și bună-dispoziție. E genul care nu te lasă în pace dacă îi răspunzi la salut doar cu jumătate de gură. Nici nu era nevoie să spună cum îl cheamă pentru că l-ai recunoscut din prima secundă de cum a ieșit de după zona de prezidiu.

Intră direct în subiect, nu are timp de pierdut cu politețuri: de ce suntem aici și ce rezultate urmărim. Îl urmărești, este un pro al persuasiunii, clar. Mimica, gesturile, toate detaliile sunt rezultatul unei atente cercetări în oglindă și poate al unui training cu un maestru. Acum este el însuși un maestru. În timp ce vorbește îi urmărești liniile corpului: impecabil, într-un sacou care, oricât s-ar mișca în dreapta și stânga, nu face cute neplăcute, e construit parcă din materiale fluide care își adaptează direcția fibrei spre orice sens indică Lorand!

Aproape la fel de fluid precum curgerea lui de idei. Lorand pare un magician al cuvintelor. Iar intervențiile din public nu îl deturnează deloc de la traseul lui, îți răspunde ușor amuzat, dacă ai avut flerul să îi provoci spontaneitatea și apoi își reia ideea printr-o elasticitate formidabilă a discursului. Timpul se scurge.

Business-pass-ul Louis Purple

La un moment dat Lorand zâmbește și ridică un card alb, cât o carte de vizită. Către sală: „Știți regulile unei imagini fără cusur?” Și dă exemplul lungimii mânecii cămășii vizibile sub marginea mânecii sacoului… da, parcă ai citit undeva despre asta. Într-un ghid online, dar nu ți s-a părut important atunci, căutai altceva.

 „Acest card, spune Lorand, este un card de privilegiu, posesorul lui are o acces exclusiv la tate ofertele de Business Louis Purple, în toate magazinele din România înscrise în ”Programul Business”, doar pentru că asistat la un seminar gratuit cu mine. Asta dacă vreți să arătați și voi ca mine, impecabil.”

Lorand are o carismă și un șarm. În costumul lui croit fix pe măsură parcă transmite: sunt sigur pe informațiile pe care le dețin și ți le împărtășesc cu bună-voință. E credibil. Dar ce îl face atât de credibil, te întrebi?

Te simți respectat, pentru că se prezintă în fața ta la patru ace, deși este numai un curs oferit gratuit. Îți acordă importanță. Însă pentru Lorand este un exercițiu de eleganță, chit că acel curs este plătit sau nu. El depune același efort pentru că își respectă publicul, potențialul lui client… hmm, asta se poate translata și în businessul meu, îți spui. Dacă ai trata clienții cu aceeași etichetă pe care o afișează și Lorand, poate ai impune un model de business și te-ai impune pe tine ca brand, brandul afacerii tale. Lorand reușește pentru că știe cum să utilizeze niște instrumente simple: felul în care arată determină felul în care tu îl percepi dar și înțelegi cum se raportează el la tine și la toți ceilalți, fără nici o discriminare. Cu considerație. Și apreciezi asta. Nu ți-ar plăcea ca toți colaboratorii și clienții tăi să îți arate considerație? De fapt nu cumva colaboratorii tăi preferați sunt cei care joacă după regulile bunului-simț? Nu e așa că lor le răspunzi la telefon oricând fără ezitări?… chiar dacă nu sunt cei care îți aduc volumul cel mai mare de vânzări, îți face plăcere să interacționezi cu ei zilnic. Un gând îți trece prin minte: oare tu cum ești perceput de clienții tăi? Ce anume din aspectul tău exterior te face atractiv? Și în ce măsură? Ți-ar crește vânzările dacă clienții și colegii tăi te-ar percepe diferit?

Poate ar fi o idee ca mâine să renunți la jeanși și tricou și să apari în costum la birou. Și să zâmbești ca Lorand. Cum or să reacționeze colegii tăi de birou?

Poate nu ar fi rău să experimentezi cu asta. Dai un ochi prin sală: cei mai atractivi bărbați sunt la costum. Cele mai atractive doamne și domnișoare sunt în ținute office cu un touch feminin discret și poartă pantofi cu toc, chiar stiletto. Pe ele le vezi primele. Pe ei iarăși, nu ai cum să nu-i remarci. Pantofii strălucesc impecabil, ceasurile pe încheietură accesorizează, ca în revistele luxury, tot ansambul…

Apoi revii la Lorand și la cifrele despre care vorbește, la metodele de creștere și conversie, la reguli de disciplină în afaceri.

La ieșire îți faci o evaluare personală. Lorand nu ți-a spus lucruri pe care intuitiv nu le cunoșteai deja. Dar ți le-a structurat cumva. Multe lucruri le știai, dar nu le-ai aplicat până acum. De ce? Pentru că rezistența la schimbare, abandonarea confortului psihic și îmbrățișarea unei provocări în afaceri sau, în viață, în general, sunt provocări grele. Seminarul te trimite în lumina zilei cu gândul că orice este posibil, și mai presus de toate, că oricine poate să rupă gardul comodității și să treacă de la a visa la a face și, în final la a avea.

În geantă ai caietul de schițe cu un început de planificare spre un viitor mai bun și mai structurat. Îți juri că de mâine te apuci de treabă la modul serios. Ce mai ai? Business-pass-ul Louis Purple. Bun cadou de început de drum nou, îți zici. Îl pui în portofel. Lorand a spus că au o nouă colecție lansată de curând.

Te uiți la ceas. E abia ora 13:30! Mai poți face o grămadă de lucruri până diseară! Deschizi maps pe telefon și cauți cel mai apropiat magazin Louis Purple: afli că e deschis între ora 10 înainte de prânz până la 10 seara. Cum ar fi să probezi un sacou din acela care stă impecabil pe Lorand?

No comments

LEAVE A COMMENT